EN ALGUN LLOC, EN ALGUN MOMENT

*
Just ara
t’escric aquesta carta
en què et pregue que em perdones
per no haver pensat fins ara
que podia escriure't
després que te n'hagueres anat
tan lluny,
qualsevol hauria pensat
per a sempre…

Saps que des d’aquell moment
del teu viatge inesperat
no he aconseguit ajuntar
un manoll de línies
carregades d’esperança
encara que haja continuat fent
allò que he cregut que era bo,
semblant als que s’imaginen
il•lusori que jo sàpia què és el bé,
arrelats en el seu orgull en expansió.

I, malgrat no haver-t’ho dit fins ara,
has de saber
que el meu neguit de tu ha romàs intacte,
i no ha passat ni tan sols un dia
sense l’espera de sentir la teua veu
recitant a trenc d’alba
els poemes més formosos de l’univers,
imaginant-nos com en un altre temps
que és un dia corrent
de qualsevol estació
dins del planeta oblidat pel món
que viu, ignorat,
semblant a tu,
en algun lloc, en algun moment,
la vida fora de la mort.


Poema d'Elena Liliana Popescu traduït al català per Pere Bessó


*****

Undeva - cândva

Abia acum
îţi scriu această scrisoare
în care te rog să mă ierţi
că nu m-am gândit până astăzi
că aş putea să-ţi scriu
după ce ai plecat
atât de departe,
s-ar putea spune,
pentru totdeauna...

Tu ştii că din momentul acela,
al zborului tău neaşteptat,
nu am reuşit să adun
un mănunchi de rânduri
încărcate de speranţă,
deşi am continuat să fac
ceea ce am crezut că e bine,
asemeni celor ce îşi imaginează
iluzoriu că ştiu ce e binele,
în orgoliul lor aflat în expansiune.

Şi cu toate că nu ţi-am spus până acum,
tu trebuie să ştii
că dorul de tine a rămas intact,
că nu a trecut nici măcar o zi
fără să nu fi aşteptat să-ţi aud glasul,
recitând în lumina zorilor
cele mai frumoase poeme din univers,
imaginându-ne ca altă dată
că este o zi obişnuită
a unui anotimp oarecare
dintr-o planetă uitată de lume,
care îşi trăieşte, neştiut,
asemenea ţie,
undeva - cândva,
viaţa fără de moarte.


Elena Liliana Popescu