EN UN INSTANT DETÉS

*
Lluny ets encara...
llarg el sender
que recorres
en l'exili
triat en un instant detés,
entre la mort i la vida
Eterna.


Poema d'Elena Liliana Popescu traduït al català per Pere Bessó


*****

ÎNTR-O CLIPĂ OPRITĂ

Departe eşti încă...
Lung drumul
ce-l străbaţi
în surghiunul
ales într-o clipă oprită,
între moarte şi viaţă
Nesfârşită.


Elena Liliana Popescu
Cânt de Iubire

ALEGRIA

*
L’alegria cap en un got de vi:
Es vessa al llit d’un riu, arriba a un gual
On els peixos se la beuen, s’emborratxen,
Salten al marge i... de colp esdevenen xiquets.


Poema d'Andrei Langa traduït al català per Pere Bessó


*****

VESELIA

Veselia încape într-un vas cu vin:
se vărsă în albia unui râu, ajunge într-un vad
unde peştii o beau, se îmbată,
sar pe mal şi... devin dintr-odată copii.


Andrei Langa


*****

LA ALEGRÍA

La alegría cabe en un vaso de vino:
se echa al agua de un río, llega a una vadera
donde los peces se lo beben, se emborrachan,
saltan a la orilla y... se convierten en niños.


Traducción al castellano del propio autor, Andrei Langa

EL MÓN NOU

*
Però, fins ara, aquest món:
el món que començà en algun moment
entre els cinc per a les onze i les onze i cinc
un matí de novembre, amb el teu esgaripet
anunciant la separació definitiva de les vèrtebres
i l’erecció mecànica del penjat.

El teu món acabà amb l’animal gran de fusta,
de pell aspra i freda, en el ventre del qual
estaves tancat. Persones traçudes
dipositaren acuradament en terra
l’animal beige amb la cria al marsupi
i hi feren córrer terra damunt com una cortina.

I l’aire es descorregué aleshores com una cortina
i veieres el món nou: descansares en el teu dia seté,
amb mig conyac aigualit al davant, feliç com un rei,
esperant-me amb la copa preparada.
El ossos se’m fongueren de felicitat i horror i restí per a l’eternitat en deute
amb l’animal que t’havia dut enllà per a nàixer.


Poema de Radu Vancu traduït al català per Pere Bessó


*****

Lumea nouă

Dar, deocamdată, lumea asta:
lumea care a început cândva
între unşpe fără cinci şi unşpe şi cinci
în dimineaţa de noiembrie, cu strigătul tău mic
anunţând separarea definitivă a vertebrelor
şi erecţia mecanică a spânzuraţilor.

Lumea ta se sfârşea cu marele animal de lemn,
cu piele aspră şi rece, în burta căruia
erai închis. Oameni pricepuţi
au aşezat cu grijă în pământ
animalul bej cu puiul în marsupiu
şi au tras pământul deasupra ca o cortină.

Şi aerul s-a tras atunci ca o cortină
şi am văzut lumea nouă: te odihneai în a şaptea ta zi,
cu jumatea de rachiu alb în faţă, fericit ca un rege,
aşteptându-mă cu paharul pregătit.
Oasele mi s-au topit de fericire şi groază şi am rămas pe veci îndatorat
animalului care te dusese să te nască acolo.


Radu Vancu


___________________________________


RADU VANCU

Radu Vancu ( 1978) poeta, crític literari i traductor. Ha publicat tres volums: Epistole pentru Camelia (Epístola per a Camèlia) (2002), Biographia litteraria (Biografia literària) (2006), i Monstrul fericit (El monstre feliç) (2009). A més, un assaig sobre un dels poetes romanesos contemporanis més celebrats, Mircea Ivănescu. Poezia discreţiei absolute [Poesia de discrecció absoluta] (2007). Els seus poemes han aparegut en antologies internacionals i revistes literàries i ha estat traduït a diverses llengües europees. Suara, poemes seus han estat seleccionats per a una antologia als EUA i una altra a Suècia d'autors romanesos. El seu blog en romanés: http://raduvancu.unspe.com/


*****

RADU VANCU

Radu Vancu ( 1978) poeta, crítico literario y traductor. Ha publicado tres volùmenes: Epístola para Camelia (2001), Biografia literaria (2006), y El monstruo feliz (2009). Además, un ensayo sobre uno de los poetas rumanos contemporáneos más celebrados, Mircea Ivănescu. Poezia discreţiei absolute [Poesía de discrección absoluta] (2007). Sus poemas han aparecido en antologías internacionales y revistas literarias y ha sido traducido a diversas lenguas europeas. Recientementee, poemas suyos han sido seleccionados para una antología en EEUU y otra sueca de autores rumanos. Su blog en rumano: http://raduvancu.unspe.com/

EL MARCIÀ

*
Espai creat en multitud de finestres superposades:
amb un sol gest impensat successivament trenques
les parets fràgils de cristall, amb els dits gelatinosos
deixes de banda nombrosos planetes de l’univers
i amb la mirada esbiaixada ultrapasses abusivament l’abís.

Tens en les mans l’espasa amb poders paranormals
(presa potser d’un film de ficció?),
estripes la panxa molla del cel, li traus els budells
de jove narcissista, que tenen el perfum matern de la matthiola,
i te’ls prens del coll com a trofeu de guerra.


Poema d'Andrei Langa traduït al català per Pere Bessó


*****

Marţianul

Spaţiu creat dintr-o multitudine de geamuri suprapuse:
cu un singur gest necugetat spargi pe rând
pereţii fragili de sticlă, cu degetele gelatinoase
dai în lături puzderia de planete din univers
şi cu privirea piezişă pătrunzi abuziv abisul.

Ţii în mâini o spadă cu puteri paranormale
(luată probabil dintr-un film de ficţiune),
spinteci burta moale a văzduhului, îi scoţi intestinele
de tânăr narcisiac, ce au miros matern de matiolă,
şi ţi le pui la gât drept trofeu de război.


Andrei Langa


*****

EL MARCIANO

Espacio creado de una multitud de ventanas sobrepuestas:
con solo un gesto inadvertido rompes una a una
las paredes frágiles del cristal, con los dedos gelatinosos
apartas las innumerables planetas del universo
y con la mirada torcida penetras ilegalmente el abismo.

Tienes en tus manos una espada con poderes paranormales
(robada probablemente de una película de ficción),
haces un corte abierto a la panza del aire, le sacas los intestinos
de joven narcisista, que tienen olor materno de matthiola,
y te los cuelgas al cuello como trofeos de guerra


Traducción al castellano del propio autor, Andrei Langa

L'OMBRA DE BASHÔ SOBRE EL LLAC TITAN

*
Un taller d’estels
Ha fet esclafit al llac
Quan jo he escopinat.


Poema de Florin Dumitrescu traduït al català per Pere Bessó


*****

UMBRA LUI BASHÔ PESTE LACUL TITAN

O fabrica de stele
A explodat în lac
Când am scuipat.


Florin Dumitrescu


*****

LA SOMBRA DE BASHÔ SOBRE EL LAGO TITAN

La fábrica de estrellas
Ha explotado en el lago
Cuando he escupido.


Poema de Florin Dumitrescu traducido al castellano por Pere Bessó


______________________________________


FLORIN DUMITRESCU

L'autor, Florin Dumitrescu, nasqué a Bucaresti el 1966. Realitzà estudis d'enginyeria, però també de llengua i literatura estrangeres (francés i italià) i s'especialitzà durant tres anys en retòrica i teoria de l'argumentació en llengua italiana. Des del 1994 és agent de propietat literària. Conegut lletrista del grup de Timpuri Noi, i d'altres revistes i magazines. Debutà amb Ana are mere (1997) després d'haver participat en el volumen col·lectiu Marfa (1966), Traductor i editor publicà en prosa Cartea cu bunici (1977) i Prima mea calatorie în strainatate [El meu primer viatge a l'estranger] (2010). Aqueix mateix any torna a la poesia amb el poemari ÎNcîntece...


*****

El autor, Florin Dumitrescu nació en Bucaresti el 1966. Realizó estudios de ingeniería, pero también de lengua y literatura extranjeras (francés e italiano) y se especializó durante tres años en retórica y teoría de la argumentación en lengua italiana. Desde 1994 es agente de propiedad literaria. Conocido textista del grupo Timpuri Noi, y otras revistas y magazines. Debutó con Ana are mere (1997) después de haber participado en el volumen colectivo Marfa (1966), Traductor y editor publicó en prosa Cartea cu bunici (1977) y Prima mea calatorie în strainatate [Mi primer viaje al extranjero] (2010). Ese mismo año regresa a la poesía con el poemario ÎNcîntece...

LLUITADOR

*
Lluitador,
en la batalla decisiva
que t'espera,
només tens un adversari:
tu mateix.
Per a véncer
només tens un aliat:
tu mateix.


Poema d'Elena Liliana Popescu traduït al català per Pere Bessó


*****

LUPTĂTORUL

Luptătorule,
în bătălia decisivă
care te aşteaptă,
ai un singur adversar:
tu însuţi.
Pentru a învinge
ai un singur aliat:
Tu însuţi.


Elena Liliana Popescu


*****

LUCHADOR

Luchador,
en la batalla decisiva
que te espera
tienes un solo adversdario:
tú mismo.
Para vencer
tienes un solo aliado:
tú mismo.


Poema de Elena Liliana Popescu traducido al castellano por Pere Bessó

OCELL DE PLOMES BLAVES

*
Ocell de plomes blaves,
Testimoni del nostre amor,
És la fi de la teua cançó,
No escoltes el que m’ha dit,
Estimat meu, perquè qui sap
si l’enuig no m'ha oblidat.

El riu d’aigua llissa
I neta com una llum,
Com ens veu de feliços,
L’estat nostre ens el reflecteix,
Demà potser plorarem
per l’home eternament despartit.

I tu, lluna, benvolguda lluna,
Tu de la nit corona,
No digues que ens has vist.
Potser demà als teus raigs
Ni tan sols podria creure
Que mai ens hem estimat.


Poema de Veronica Micle traduït al català per Pere Bessó


*****

Pasăre cu pene albastre

Pasăre cu pene albastre,
Martoră iubirii noastre,
De-i sfârşi cântarea ta,
N'asculta ce-mi spune mie,
Dragul meu, căci cine ştie
Dacă mâni nu m'a uita.

Râule cu apă lină
Şi curat ca o lumină,
Cât ne vezi de fericiţi,
Starea noastră n'o răsfrânge,
Mâine poate noi vom plânge
Şi-om fi veşnic despărţiţi.

Iar tu lună, dragă lună,
Tu a nopţilor cunună,
Să nu spui că ne-ai privit.
Poate mâni a tale rază
N'ar putea măcar să crează
Că vreodată ne-am iubit.


Veronica Micle

EN LA CENDRA

*
En la cendra està amagada
Ben sovint la guspira
I l’amor inextricable
En l’ànima de dona.

I per la passió ardent
El cor que a tu t’he donat,
Però l’amor inoblidable
Per a l’eternitat ha romàs.


Poema de Veronica Micle traduït al català per Pere Bessó


*****

ÎN CENUŞĂ

În cenuşă stă ascunsă
Foarte-adese o scânteie
Şi-o iubire nepătrunsă
Într-un suflet de femeie.

Şi de patimă e arsă
Inima ce ţi-am dat ţie,
Dar iubirea-n ea neştearsă
A rămas pentru vecie.


Veronica Micle

GILBERT BÉCAUD DUENT D'ACÍ CAP ALLÀ L'ESTRELLA DEL POETA MORT

*
restà com tot era en el robatori
en el desconeixement
en els quarts d’hora
necessàriament i suficient
sequències sacsades estroboscòpiques

tot seguit descobrí la música de les celebritats,
saps, passí indiferent per l’oficina de les estrelles cegues
del seu Paris Hilton
en l’oficina Beyoncé
i Gilbert Becaud duent ça i lla l’estrella del Poeta mort
jo no pensava
així com no acceptava que les cremes de Nivea
s’obriren camí en el mercat després d’anys d’assídues investigacions científiques serioses

pagades amb molts diners

llargs anys – no quarts d’hora
de sobte, música i cremes facials vingueren cap a nosaltres d’una altra part
on l’ànima
on la ment curiosa
on l’esperit – ai, no!
L’esperit s’escapà

i no només jo m’imaginava
amb gran claredat
els quarts d’hora en què téns accés estroboscòpic
a un esperit supracortical
supracomercial
suprasexual
lluny de totes les temptatives i cosmètics
dels temples-de totes-les-compres
sorgits com fongs
com el topazi místic
com els monestirs moldaus després de les guerres amb els turcs
romasos inalterats sota els estels orbs


Poema d'Eugenie Ţarălungă traduït al català per Pere Bessó


*****

Gilbert Bécaud cărând de colo-colo steaua Poetului mort

rămăsese că totul era pe furate
pe neştiute
pe sferturi de oră
necesar şi suficient
secvenţe sacadate stroboscopic

tot atunci descoperisem muzica vedetelor
ştii, trecusem nepăsătoare pe lânga stelele oarbe
ale lui Paris Hilton
pe lânga Beyoncé
şi Gilbert Becaud carând de colo-colo steaua Poetului mort
nu crezusem
aşa cum nu acceptasem că smacurile de la Nivea
răzbăteau pe piaţă după ani de asidue cercetări ştiinţifice netrucate
plătite cu bani grei

ani îndelungaţi – nu sferturi de oră
brusc, muzica şi smacurile veneau spre noi din altă parte
unde sufletul
unde mintea iscoditoare
unde spiritul – ei bine, nu!
Spiritul scăpase

şi nu numai eu îmi imaginam
cu mare claritate
sferturi de oră în care ai acces stroboscopic
la un spirit supracortical
supracomercial
suprasexual
departe de toate tentaţiile şi sulemenelile
de templele-tuturor-cumpărăturilor
răsărite ca ciupercile
ca topazul mistic
ca mănăstirile moldoveneşti după razboaiele cu turcii
rămase neschimbate sub stelele oarbe


Eugenia Ţarălungă
Del poemari biu. poemes i textos-bloc, Editura Limes, 2011)

EL SEGELL

*
Sil·labes amb dificultat pronunciades,
amb una periodicitat preocupant
(passos lents fets a prop del llit angost),
ulls blanquinosos, a punt d’eixir-se’n de les seues òrbites,
esguard penetrant fins i tot les fibres tèxtils,
muntanyes que només es veuen de les grans altures,
revelació de la vida del més enllà...
(un canvi d’opinió previsible,
dit en pausa apareguda entre preguntes)
l’examen visual d’un camp en guaret,
mantenint el cap alçat per damunt de la terra,
l’oïda acaparant totes les notes musicals,
testament segellat amb els llavis cremats.


Poema d'Andrei Langa traduït al català per Pere Bessó


*****

SIGILIUL

Silabe pronunţate cu greu,
cu o periodicitate preocupantă
(paşi lenţi făcuţi pe lângă patul îngust),
ochi albicioşi, aproape ieşiţi din orbitele lor,
privire penetrând până şi fibrele textile,
munţi ce se văd doar de la înălţimi mari,
revelaţia vieţii de dincolo...;
(un schimb de opinii previzibile,
spuse în pauza apărută între întrebări)
examinarea vizuală a unui câmp desţelenit,
ţinând capul ridicat deasupra pământului,
auzul înmagazinând toate notele muzicale,
testament sigilat cu buzele arse.


Andrei Langa


*****

EL SELLO

Sílabas pronunciadas con muchos esfuerzos,
con una periodicidad preocupante,
(pasos lentos hechos cerca de la cama estrecha),
ojos blanquecinos salidos de sus órbitas,
mirada penetrando incluso las fibras textiles,
montañas que se ven desde de las grandes alturas,
la revelación de otra vida…
(un cambio de opiniones previsibles, dichas
en pausa aparecida entre las preguntas),
la revisión visual de un campo en barbecho,
teniendo la cabeza encima del nivel de la tierra,
el oído almacenando todas las notas musicales,
testamento sellado con los labios quemados.


Traducción al castellano del propio autor, Andrei Langa

RETRAT FLOTANT

*
Aigua pintada amb un pinzell
mullat en una mescla de sals,
retrat vessant-se per tots
quatre punts referencials,
mostrant un rostre de jove canut i tímid;
ocells sense ales en la volta celestial, beatificats,
el vol enlluernador dels insectes,
paisatge abstracte, abundor de ponts arquejats
damunt de precipicis perpendiculars,
endreçats cap al cel.


Poema d'Andrei Langa traduït al català per Pere Bessó


*****

PORTRET PLUTITOR

Apă pictată cu o pensulă
muiată într-un amestec de sare,
potret debordând peste toate cele
patru puncte referenţiale,
înfăţişând un chip de tânăr cărunt şi timid;
păsări fără aripi pe bolta cerească, beatificate,
zborul orbitor al insectelor,
peisaj abstract, abundenţă de poduri arcuite
peste prăpăstii perpendiculare,
îndreptate spre cer.


Andrei Langa


*****

RETRATO FLOTANTE

Agua pintada con un cepillo
sumergido en una mezcla de sal,
cuadro desbordando fuera
de todos los cuatro puntos referenciales,
presentando un rostro de un joven canoso y tímido;
pájaros sin alas por el cielo, beatificados,
el vuelo deslumbrante de los insectos,
paisaje abstracto, abundancia de puentes arqueados
sobre unos precipicios perpendiculares,
dirigidos hacia al cielo.


Traducción del propio autor, Andrei Langa

PUNTS SUSPENSIUS

*
Cos de palla, l’ocell blanc de la volta celeste
no troba cap lloc damunt del teu muscle.


***


Repòs efímer en un interior esclatant,
eclipsat per l’ombra bàrbara de la carn.


***


Punts suspensius semblants als rastres,
empremtes indefinibles deixades per l’home.


Poema d'Andrei Langa traduït al català per Pere Bessó


*****

PUNCTE DE SUSPENSIE

Corp împăiat, pasărea albă a bolţii cereşti
nu-şi află un loc pe umărul tău.


***


Popas efemer într-un interior eclatant,
eclipsat de umbra barbară a cărnii.


***


Puncte de suspensie asemănătoare urmelor,
amprente indefinibile lăsate de om.


Andrei Langa


*****

PUNTOS SUSPENSIVOS

Cuerpo espantajo, el pájaro blanco del cielo
no encuentra un sitio encima de tu hombro.


***


Parada efímera en un interior luminoso,
eclipsado por la sombra bárbara de la carne.


***


Puntos suspensivos semejantes a los rastros,
huellas sin definir dejadas por el hombre.


Traducción al castellano realizada por el propio autor, Andrei Langa

MOSSEGADA

*
Eixia a voltes de bon matí a l’hort desert
on el mateix fruit es desprenia de la mateixa branca
i rodolava als meus peus
a l’espera que el replegara,
a l’espera de la mossegada.

El calfava una estona al pit,
el refregava en la llana del tapaboques,
el desgreixava del calor de l’estiu,
en acabant mirava la resistent branca buida d’ocells
i el mossegava profundament
despullant-li les llavors
i esperava que el fruit em mossegara,
que em mossegara amb la mateixa pregonesa
en aquell indret oblidat
on eixia a voltes de bon matí a l’hort desert
on el mateix fruit es desprenia de la mateixa branca
rodolant als meus peus
a l’espera de la mossegada.


Poema de Nicolae Popa traduït al català per Pere Bessó


*****

Muşcătura

Ieşeam uneori dimineaţa în livada pustie
unde acelaşi fruct se desprindea de aceeaşi creangă
rostogolindu-se la picioarele mele
aşteptând să mă aplec,
aşteptând muşcătura.

Îl încălzeam o vreme la piept,
îl lustruiam în lâna fularului,
îl degresam de căldurile verii,
apoi mă uitam la neclintirea crengilor golite de păsări
şi muşcam adânc
dezgolindu-i sâmburii
şi aşteptam să muşte şi fructul din mine,
să muşte la fel de adânc din mine
pe tărâmul acela uitat
unde ieşeam uneori dimineaţa în livada pustie
unde acelaşi fruct se desprindea de aceeaşi creangă
rostogolindu-se la picioarele mele
aşteptând muşcătura.


Nicolae Popa


*****

La mordedura

Salía a veces por la mañana en el jardín desierto
donde el mismo fruto se separaba de la misma rama
rodándose a mis pies
esperando que lo recogiera,
esperando la mordedura.

Lo calentaba un tiempo en mi pecho,
lo limpiaba con la lana de la bufanda,
lo desengrasaba del calor veraniego,
luego miraba las ramas rígidas sin pájaros
y mordía la manzana
degollándole las semillas
y esperando que el fruto mordiera mi cuerpo,
me mordiera de la misma forma, profundamente,
en aquel lugar olvidado,
en el jardín desierto donde salía a veces por la mañana,
donde el mismo fruto se separaba de la misma rama
rodándose a mis pies
esperando la mordedura.


Poema de Nicolae Popa traducido al castellano por Andrei Langa

ESTIC

*
ESTIC SOLA!
Dóna’m un pa
Estic sola!
Les aigües s’escorren als torrents
Resten damunt de la casa
com una taula enmig del mar
la vila és sota l’aigua…
Dóna’m un pa!
El Cel es vessa en l’aigua
L’aigua es vessa en el cel
Dóna’m un pa
Estic sola!


Poema d'Ioana Trica traduït al català per Pere Bessó


*****

SUNT

SUNT SINGUR!
Daţi-mi o pâine
sunt singur !
Apele curg puhoaie
Stau pe vârful casei
ca pe-o scândură în mijlocul mării
satul zace sub apă…
Daţi-mi o pâine!
Cerul se varsă în apă
apa se varsă pe cer
Dati-mi o pâine
sunt singur!


Ioana Trica

EL TEU CAMÍ

*
Qualsevol camí és una part
del camí cap a tu mateix…
Només a la fi
arribaràs enllà
on ets de sempre.
Has de fer-lo:
aquest camí teu,
alçat només per a tu.
Et trobaràs en aquest camí
gent millor o pitjor,
o que t’imaginaràs
que és millor o pitjor,
passaràs per diverses experiències
i aprendràs de tothom,
i en qualsevol cas,
allò que s’ha de saber
per a distingir el bé del mal
i la bellesa de la lletjor,
i per a veure
com s’assemblen les coses
que de primera ullada et pareixen diferents.


Poema d'Elena Liliana Popescu traduït al català per Pere Bessó


*****

DRUMUL TĂU

Orice drum este o parte
din drumul înspre tine însuţi…
Doar la capătul lui
vei ajunge acolo
unde eşti dintotdeauna.
Va trebui să-l străbaţi:
el este drumul tău,
construit doar pentru tine.
Vei întâlni pe acest drum
oameni mai buni sau mai răi,
sau despre care îţi vei imagina
că sunt mai buni sau mai răi,
vei trece prin felurite-ncercări,
şi vei învăţa de la fiecare om,
şi din orice împrejurare,
ceea ce va trebui să ştii
pentru a deosebi binele de rău
şi frumosul de urât,
şi pentru a vedea
prin ce se aseamănă lucruri
care la prima privire îţi par diferite.


Elena Liliana Popescu

QUÈ A PROP...

*
La vida t’ensenya sempre i obvies la resposta
d’aquelles preguntes més senzilles, però sempre
pagues la indiferència amb sofriment,
quasi insuportable,
i busques sempre el responsable en un altre lloc,
allagant l’agonia de l’egoisme idolatrat.

Refuses creure que tot et fou donat i no vols
gaudir, tot seguint quimera rere quimera
d’un dia a un altre, d’un pensament a un altre,
d’una vida a una altra, d’un univers a un altre,
d’un misteri a un altre, fins a l’infinit.

Deixares una altra volta passar al no-res l’instant
en què et pogueres veure, l’únic espill
que et mostrà com ets, tot preferint-lo
a aquells que deformen per a enganyar-te
una altra volta i que vagareges encara pel laberint…

Et fascinen els colors, i també l’ombra,
la recerca es fa cada vegada més difícultosa,
atreta per l’encant de matisos ignorats
d’una refinada mescla del bo i del dolent,
encotillada d’espasme, de sensacions, de bell nou.

Em buscares, sense saber, en qualsevol pensament pelegrí,
amb la desesperació d’aquell que mai no ha vist
d’on brolla el perdó, la llum, l’estima,
portant viva la ferida de l’ànima, sense tancar,
per galàxies retorçades d’espai i temps.

O, quina tristesa al món, et digueres tantes voltes
continuant aquella que pareixia ser la teua vida greu,
sense voler renunciar a cap dels pensaments
que et llançaren al bell mig dels fets amargs:
ja no volgueres viure més temps com abans…

T’has perdut correguent pels entortolligats viaranys
de la desesperació, nodrint-te d’imatges malaltes,
malsons, o esforçant-te per molt més,
per allò millor, sense sospitar què a prop
ets tu de tot allò que és de sempre teu…


Poema d'Elena Liliana Popescu traduït al català per Pere Bessó


*****

CÂT DE APROAPE...

Viaţa te învaţă mereu şi tu ocoleşti răspunsul
la întrebările cele mai simple, dar plăteşti nepăsarea
întotdeauna cu suferinţă, aproape de nesuportat,
şi cauţi vinovatul, întotdeauna altundeva,
prelungind agonia egoismului idolatrizat.

Refuzi să crezi ca totul îţi este dat şi nu vrei
să te bucuri, urmărind himeră după himeră
de la o zi la alta, de la un gând la altul,
de la o viaţă la alta, de la un univers la altul,
de la un mister la altul, până la infinit.

Ai lăsat încă o dată să treacă-n nefiinţă clipa
în care te-ai putea privi, singura oglindă
ce te arată aşa cum eşti, preferându-le
pe cele care deformează, pentru a te amăgi
încă o dată şi a mai hoinări prin labirint…

Te fascinează culorile, de asemenea umbra,
căutarea fiind din ce în ce mai anevoioasă,
ademenită de farmecul nuanţelor necunoscute
din rafinatele amestecuri de rău şi de bine,
încorsetată de spasm, de senzaţii, de nou.

M-ai căutat, fără să ştii, în orice gând peregrin,
cu disperarea celui ce n-a văzut niciodată
de unde izvorăşte iertarea, lumina, iubirea,
purtându-şi vie rana din suflet, nevindecată,
prin galaxiile contorsionate de spaţiu şi timp.

O, câtă tristeţe e-n lume, ţi-ai spus de-atâtea ori
continuând ceea ce părea să fie viaţa ta grea,
fără să vrei să renunţi la nici unul din gândurile
ce te-au aruncat în vâltoarea de fapte amare:
n-ai vrut decât să trăieşti mai departe la fel…

Te-ai rătăcit alergând prin întortocheatele cărări
ale disperării, hrănindu-ţi cu imagini bolnave
visele de coşmar, sau năzuind spre mai mult,
spre mai bine, fără să bănuieşti cât de aproape
eşti tu de tot ceea ce este dintotdeauna al tău.


Elena Liliana Popescu

RHA

*
Quan el déu mateix contempla la immortalitat
en l’instant en què s’inclina davant d’ell,
i la profunditat abasta amb la mirada,
la ment buida de cap altra cosa,

Ell ho veu tot: veu tot allò que és,
i allò que fou o allò que serà,
ho veu com en un estranya contalla,
joc d’il·lusions, que recrea,

Quan pareix que un món albira
per a aquells que no veuen i voldrien saber
i ai d’aquell que no es digne
a buscar l’eixida de l’esclavitud...


Poema d'Elena Liliana Popescu traduït al català per Pere Bessó


*****

RHA

Când zeul îşi contemplã nemurirea
în clipa ce se-nclină-n faţa sa,
şi-adâncul îşi cuprinde cu privirea
golitei minţi de orice altceva
El vede totul: vede tot ce este,
iar ce a fost sau ce va fi să vie,
le vede ca pe-o stranie poveste,
joc al iluziei, pe care o învie,
Când pare că o lume se iveşte,
a celor ce nu văd şi-ar vrea să ştie
şi vai de cel ce nu se-nvredniceşte
să caute ieşirea din sclavie…


Elena Liliana Popescu

QUÈ POT VOLER DIR?

*
Què pot voler dir aquell desert
que només les llàgrimes neguen sense cessar,
fent-lo cada vegada més àrid?
Què pot voler dir aquell fons
que t’encabotes a tocar,
quan totes les esperances han mort?
Què pot voler dir aquella tristesa
que portes amb tu en la nit,
que creus que mai no s’ha d’acabar?
Què pot voler dir aquella calma
que sents de sobte
sense nom, sense forma, sense tu?...


Poema d'Elena Liliana Popescu traduït al català per Pere Bessó


*****

CE POATE SĂ-NSEMNE?

Ce poate să-nsemne pustiul acela
pe care doar lacrimile-l udă fără răgaz,
făcându-l din ce în ce mai arid?
Ce poate să-nsemne adâncul acela
pe care te încăpăţânezi să-l atingi,
când toate speranţele au murit?
Ce poate să-nsemne tristeţea aceea
pe care o porţi cu tine în noaptea
care crezi că nu se mai sfârşeşte?
Ce poate să-nsemne liniştea aceea
pe care o trăieşti dintr-odată
fără nume, fără formă, fără tine?...


Elena Liliana Popescu


*****

¿QUÉ PODRÍA INDICAR?

¿Qué podría indicar aquel desierto
que sólo las lágrimas anegan sin cesar,
haciéndolo cada vez más árido?
¿Qué podría indicar aquel fondo
que te empeñas en tocar,
cuando todas las esperanzas han muerto?
¿Qué podría indicar aquella tristeza
que llevas contigo en la noche
que crees que nunca ha de acabar?
¿Qué podría indicar aquella calma
que sientes repentinamente
sin nombre, sin forma, sin ti?...


Poema de Elena Liliana Popescu traducido al castellano por Pere Bessó


*****

¿QUÉ PUEDE SIGNIFICAR?

¿Qué puede significar aquel desierto
que riegan incesantemente solo las lágrimas,
volviéndolo cada vez más árido?
¿Qué puede significar aquella profundidad
que te obstinas a tocar,
cuando todas las esperanzas han muerto?
¿Qué puede significar aquella tristeza
que llevas contigo en la noche
que piensas que nunca acabará?
¿Qué puede significar esa tranquilidad
que estás experimentando de improviso
sin nombre, sin forma sin ti?...


Poema de Elena Liliana Popescu traducido al castellano por Joaquín Garrigós

PER APRENDRE

*
T’he deixat viatjar,
conéixer la realitat reflectida
als colors més insospitats,
aromes o aspectes de la vida,
t’he encaminat els passos incerts
per a albirar als espills
en què recolzes la mirada,
encara que siga per un moment,
el teu rostre desconegut.

T’he vetlat quan volaves
d’un continent a un altre,
d’un temps a un altre,
per a aprendre encara més,
molt més sobre la cara oculta
del miracle dels grata-cels,
dels temples oblidats en la soledat,
dels cimals inassolibles de les muntanyes
o en els feréstecs gemecs de les coves

T’he inspirat quan has triat la costa
sortosa –ja t’ho he dit- de la península
per a preuar molt més la vida i veure
més enllà dels de milers i milers de braços
de la que s’endugué amb ella un mar de cossos
mancats de vida que han continuat vivint
en les ànimes cridades de sobte a la partença
i al cor dels romasos només amb els records vius,
les llàgrimes i el desafiu d’entendre…


Poema d'Elena Liliana Popescu traduït al català per Pere Bessó


*****

PENTRU A AFLA

Te-am lăsat să călătoreşti,
să cunoşti diversitatea reflectată
în cele mai nebănuite culori,
arome, sau înfăţişări ale vieţii,
ţi-am îndrumat paşii nesiguri
pentru a întrezări în oglinzile
în care îţi odihneşti privirea,
chiar şi pentru o clipă,
chipul tău necunoscut.

Te-am vegheat, pe când zburai,
dintr-un continent în altul,
dintr-un timp în altul,
pentru a afla mai multe
şi mai mult, despre faţa nevăzută
a miracolului zgârie-norilor,
al templelor uitate în singurătatea
culmilor de neatins ale munţilor,
sau în adâncul înfiorat al peşterilor.

Te-am inspirat când ai ales coasta
norocoasă – ţi-ai spus – a peninsulei,
pentru a preţui mai mult viaţa şi a vedea
dincolo de sutele de mii de braţe
ale celei care a luat cu sine marea de trupuri
lipsite de viaţa ce-a continuat să trăiască
în sufletele chemate deodată să plece,
şi în inima celor rămaşi doar cu amintirile vii,
cu lacrimile, şi cu provocarea de a înţelege...


Elena Liliana Popescu

ACORDS INESPERATS

*
Toques les claus del dolor
en harmonies estranyes
que no les reconeixes
-acords inesperats
a la simfonia de les vivències humanes-
la sofrença diu la seua paraula
sota aquelles formes més imprevisibles
de l’aparença, aprens sempre
i ets igual d’ignorant,
has de practicar molt més,
etş violí, arc i mà que vibra
al ritme de la melodia,
ets el compositor que la sents
en la teua ànima, callada,
abans d’amortallar-la
amb sons esgarrifants,
i aquell que l’escolta esbalaït,
etş la cançó que dol,
quan et toca les cordes del cor,
etş l’inconegut
que et dóna la benvinguda
com a un vell amic,
ets la veu de l’ànima
que es retroba de nou,
sense haver-se conegut mai.


Poema d'Elena Liliana Popescu traduït al català per Pere Bessó


*****

ACORDURI NEAŞTEPTATE

Atingi clapele durerii
în armonii bizare
pe care nu le recunoşti
- acorduri neaşteptate
ale simfoniei trăirilor omeneşti -
suferinţa îşi spune cuvântul
sub cele mai nebănuite forme
ale aparenţei, înveţi mereu
şi eşti la fel de neştiutor,
trebuie să experimentezi mai mult,
eşti vioară, arcuş şi mâna care vibrează
în ritmul melodiei,
eşti compozitorul ce o trăieşte
în sufletul său, tăcut,
mai înainte de a o înveşmânta
în sunete sfâşietoare,
şi cel ce o ascultă înfiorat,
eşti cântecul care doare,
când îţi atinge coardele inimii,
eşti necunoscutul
ce te întâmpină ca pe-un prieten vechi,
eşti glasul sufletului
care se regăseşte,
fără să se fi cunoscut vreodată.


Elena Liliana Popescu

INFELIÇ

*
Et preguntes on és la mort
i no et pots respondre
encara que tota la vida
dins de tu l’amagues.
Et busques la felicitat,
infeliç et creus
encara que tota la vida
d’ella te’n departisques.
Aquell condemnat a la vida,
el tità Prometeu
una lliçó t’ensenya:
buscar el propi jo.


Poema d'Elena Liliana Popescu traduït al català per Pere Bessó


*****

NEFERICIT

Te-ntrebi unde e moartea
şi nu poţi să-ţi răspunzi
deşi întreaga viaţă
în tine o ascunzi.
Îţi cauţi fericirea,
nefericit te crezi
deşi întreaga viaţă
de ea te-ndepărtezi.
Cel osândit la viaţă,
titanul Prometheu
o lecţie te-nvaţă:
să-ţi cauţi propriul eu.


Elena Liliana Popescu

MIRA

*
Mira, cada dia,
a l’eixida del sol,
fascinant, al teu cor,
infonent en la teua ànima
una sensació indescriptible
amb paraules.
Al davant dels teus ulls sorpresos,
ell és cada volta un altre,
tot romanent sempre el mateix.


Poema d'Elena Liliana Popescu traduït al català per Pere Bessó


*****

PRIVEŞTE

Priveşte, în fiecare zi,
cum răsare soarele,
fascinant, în inima ta,
revărsând în sufletul tău
o senzaţie de nedescris
în cuvinte.
În faţa ochilor tăi uimiţi,
el e de fiecare dată altul,
rămânând mereu acelaşi.


Elena Liliana Popescu

PARAULES

*
Quan parles de miracle, parles de Déu.
Quan parles de perfum, tens cura d’una flor.
Quan parles de color, aguaites l’arc del cel.
Quan parles de bes, et deixes fer.
Quan parles de casa, comences a somiar
On nasqueres, on ets, en els dos.
Quan parles de vida, pensares en la mort
Com una certesa de després.


Poema de Carolina Ilica traduït al català per Pere Bessó


*****

CUVINTE

Cand spui minuni, vorbesti de Dumnezeu.
Cand spui parfum, te uiti dupa o floare.
Cand spui culori, te-astepti la curcubeu.
Cand spui sarut, te lasi sa te-nfioare.
Cand spui acasa, te visezi departe,
Und’ te-ai nascut; sau unde stai, in doi.
Cand viata spui, tu te-ai gandit la moarte,
Ca la o certitudine de-apoi.


Carolina Ilica


*****

PALABRAS

Cuando dices milagro, hablas de Dios.
Cuando dices perfume, cuidas de una flor.
Cuando dices color, aguardas el arco iris.
Cuando dices beso, te dejas hacer.
Cuando dices casa, comienzas a soñar
dónde naciste o dónde estás, en los dos.
Cuando dices vida, pensaste en la muerte,
Con la certeza de después.


Poema de Carolina Ilica traducido al castellano por Pere Bessó

.

"Mujer leyendo"

Sandra Batoni

LLAVORS

*
Llavors, quan les paraules vénen soles,
inserint-se en un ordre perfecte
en la seua pronúncia màgica,
llavors, en els rars moments d’inspiració,
saps a qui has de donar les gràcies:
Aquell a qui deus tot,
l’únic que posseix la Paraula.


Poema d'Elena Liliana Popescu traduït al català per Pere Bessó


*****

ATUNCI

Atunci, când cuvintele vin singure,
înşiruindu-se într-o ordine perfectă
în rostirea lor magică,
atunci, în rarele momente de inspiraţie,
ştii cui trebuie să-i mulţumeşti:
Celui căruia îi datorezi totul,
Celui care, singur, stăpâneşte Cuvântul.


Elena Liliana Popescu

PARAULES

*
Paraules immortals esdevenen
paraules en rimes s’encaren
paraules es desprenen i moren
paraules alcen el vol
paraules en el cor penetren
paraules secrets dins d’elles amaguen
paraules - murmuris de font
paraules - xiuxiueigs i fred
paraules secrets dins d’elles amaguen
paraules en el cor penetren
paraules alcen el vol
paraules es desprenen i moren
paraules en rimes s’encaren
paraules immortals esdevenen.


Poema d'Elena Liliana Popescu traduït al català per Pere Bessó


*****

CUVINTE

Cuvinte-n nemurire trec
cuvinte-n rime se întrec
cuvinte se desprind şi mor
cuvinte se înalţă-n zbor
cuvinte-n inimă pătrund
cuvinte taine-n ele-ascund
cuvinte - murmur de izvor
cuvinte - şoapte şi fior
cuvinte taine-n ele-ascund
cuvinte-n inimă pătrund
cuvinte se înalţă-n zbor
cuvinte se desprind şi mor
cuvinte-n rime se întrec
Cuvinte-n nemurire trec.


Elena Liliana Popescu

UN CAMÍ SENSE FI

*
Què és la vida? Un camí inacabable
que el recorres des de sempre.
La Vida -o existència- n’és causa i efecte,
i alhora, cap d’elles.
Si poguéssem aceptar la vida tal com és,
seríem més a prop de la felicitat,
potser la felicitat en sí mateix...
La Vida és aquella que és, la paraula-il·lusió
no pot descriure-la.
La Vida és la realitat enllà de les aparences,
aquella que fa que les seues manifestacions temporals
hi abasten l’eternitat.


Poema d'Elena Liliana Popescu traduït al català per Pere Bessó


*****

UN DRUM NESFÂRŞIT

Ce-i viaţa? Un drum nesfârşit
pe care îl străbaţi dintotdeauna.
Viaţa, sau existenţa, îşi este cauză şi efect,
şi totodată, nici una din ele.
Dacă am putea accepta viaţa aşa cum este,
am fi mai aproape de fericire,
poate fericirea însăşi...
Viaţa este ceea ce este, cuvintele-iluzii
nu pot să o descrie.
Viaţa este realitatea de dincolo de aparenţe,
ceea ce face ca manifestarea lor vremelnică,
să cuprindă în ea veşnicia.


Elena Liliana Popescu

MALSON

*
En trobava perdut en una ciutat de gossos.
Gossos només gossos passaven pel carrer:

Alguns per un costat, altres per l’altre.
Tots portaven cadascú la seua cartera groga
I passaven, plens d’arrogància,

d’un costat i de l’altre.

La meua sorpresa no hauria estat tan gran
Ni la por que em tenia clavat a les parets
Si per la mirada què em llançaren
No haguera entés

Que les seues carteres eren tallades

De pell humana.


Poema de Geo Bogza traduït al català per Pere Bessó


*****

COŞMARUL

Rătăceam parcă printr-un oraş al câinilor.
Câini, numai câini treceau pe stradă:

Unii într-o parte, alţii în alta.
Toţi purtau câte o servieta gălbuie
Şi treceau, plini de importanţă, într-o parte şi alta.

Mirarea mea n-ar fi fost atât de mare
Şi nici spaima ce m-a lipit de ziduri
Dacă din privirile pe care mi le aruncau
N-aş fi înţeles că servietele lor erau croite
Din piele de om.


Geo Bogza

SIGNES

*
Amb els genolls a la boca, amb els punys a prop,
Dormen els no nascuts a l’úter de les mamàs,
Delicats signes d’interrogació.

Amb el cos encarcarat, cara amunt,
Dormen els morts al fons de la terra,
Rígids signes d’exclamació.

Però què s’ha aprés? Què categorics són!


Poema de Geo Bogza traduït al català per Pere Bessó


*****

SEMNE

Cu genunchii la gură, cu pumnii strânsi,
Dorm pruncii în pântecul mumelor,
Gingaşe semne de întrebare.

Cu trupul drept, cu faţa în sus,
Dorm morţii în adâncul pamântului,
Rigide semne de exclamare.

Ce-or fi aflat? Ce categorici sunt!


Geo Bogza

ORIÓ

*
Mai no ha tornat cap vaixell
Dels mars del sud o de capricorn,
Tan pura i elegant fragata,
Com retorna a la tardor Orió.

Als boscos reverdits mai no ha brillat
tant la seua llum blanca. Tampoc la prada tan fina.
Oceans i muntanyes veu a la primavera ixent
I el cel mai no troba massa temps amo.

Octobre puja de nou dalt dels jardins
elevat pal amb puntes de platí
I tot l’hivern, després, el vaixell de llum
Damunt del món sorprés trontolla.

Rei de la constel·lació de septentrió
Sempre relliscant damunt de mons congelats
Així travessa la nit el gran Orió,
Vaixell bressolant-se en l’eternitat.


Poema de Geo Bogza traduït al català per Pere Bessó


*****

ORION

Atât de pura şi eleganta fregată,
Cum se întoarce toamna Orion.

Peste păduri înverzite n-a stralucit nicicând
Lumina lui albă. Nici pe pajişti de fân.
Oceane şi munţi îl văd primăvara plecând
şi cerul nu-şi mai află multă vreme stăpân.

Octombrie urcă din nou peste grădini
înaltele-i catarge cu vârfuri de platină
şi toată iarna, apoi, corabia de lumină
Deasupra lumii uimite se clatină.

Rege al constelaţiilor din septentrion
Mereu lunecând peste lumi îngheţate
Aşa străbate noaptea marele Orion,
Corabie legănată în eternitate.


Geo Bogza

MORIM...POTSER DEMÀ

*
És així de trist pensar com un dia,
potser demà i tot, els arbres de l’arboreda
allà on els veus però els estels més
alegres, en el moment que anem a podrir-nos.

Tant sol, Dones, tant sol
serà al món després de nosaltres;
procesó d’estacions i de pluja,
amb ràfegues fredes...

I l’herba aquesta més brillarà,
i la lluna tot així sen’anirà,
sorpresa, per l’aigua que raja-
per a nosaltres a soles

no hi haurà una segonda ocasió.

I em sembla així d’estrany com mai es pot
trobar tant de temps per a l’odi,
quan la vida és només una gota
entre minuts, aquesta que batega

i l’altra –i em sembla desencertat
i trist com no veiem el cel més sovint,
com no collim flors ni somriem,
nosaltres, que així de ràpids morim.


Poema de Magda Isanos traduït al català per Pere Bessó


*****

Murim... ca mâine

E-aşa de trist să cugeţi că-ntr-o zi,
poate chiar mâine, pomii de pe-alee
acolo unde-i vezi or să mai stee
voiosi, în vreme ce vom putrezi.

Atâta soare, Doamne,-atâta soare
o să mai fie-n lume dupa noi;
cortegii de-anotimpuri şi de ploi,
cu păr din care siruie răcoare...

Şi iarba asta o să mai răsară,
iar luna tot aşa o să se plece,
mirată, peste apa care trece-
noi singuri n-o să fim a doua oară.

Şi-mi pare-aşa ciudat că se mai poate
găsi atâta vreme pentru ură,
când viaţa e de-abia o picătură
între minutu-acesta care bate

şi celălalt - şi-mi pare nenţeles
şi trist că nu privim la cer mai des,
că nu culegem flori şi nu zâmbim,
noi, care-aşa de repede murim.


Magda Isanos

24 DIAPOSITIVES MENTALS

*
1.
i si t’haguera
de recordar

2.
de tots els dies, només u

3.
Quan el cos es creu ànima

4.
Havia sentit alguna cosa d’una sang

5.
Allí on acaba la costa

6.
s’afaita el cap

hi ha molt de silenci

7.
en el temps de la caiguda de les fulles

8.
"ara ja no et puc veure
com tampoc la musica no es pot veure”

9.
i entre les mans esbatent-se

10.
per sota de

11.
entre les motes de pols
i de por

12.
quantes vegades no m’he sentit
com un extraterrestre

13.
quan m’has fet
plorar Cobalt

14.
La descoberta que allò altre és
una droga

15.
quan el marge tindrà ulls

16.
al mars de la Xina

17.
Serem lacònics serem folls

18.
després de més de 300 anys

19.
Descobrint la mateixa
necessitat d’ordre

20.
els dos sols que els veïem

21.
“és tan sols un malson, Mel,
gita’t de nou”

22.
la seua compulsió per la bellesa

23.
sofriment intermitent

24.
La llum interrompuda de les dents.


Poema de Claudiu Komartin traduït al català per Pere Bessó


*****

24 DE DIAPOZITIVE MENTALE

1.
şi dacă ar trebui
să-ţi aminteşti

2.
dintre toate zilele, una singură

3.
când corpul se credea suflet

4.
auzisem ceva de un sânge

5.
acolo unde se termina ţărmul

6.
se răsese în cap
făcuse multă linişte

7.
în timpul căderii

8.
"acum nu te mai pot vedea
cum nici muzica nu poate fi văzută”

9.
şi printre mâini zbătându-se

10.
dedesubt

11.
printre ghemotoace de praf
şi de spaimă

12.
de câte ori nu m-am simţit
ca un extraterestru

13.
când m-ai făcut să
plâng Cobalt

14.
descoperirea că celălalt e
un drog

15.
când tăişul va avea ochi

16.
în mările chinei

17.
vom fi laconici vom în-
nebuni

18.
după mai bine de 300 de ani

19.
descoperind aceeaşi
nevoie de ordine

20.
cei doi sori pe care îi vedeam

21.
“e doar un coşmar, dragule
culcă-te la loc”

22.
compulsia lui pentru frumuseţe

23.
suferinţa intermitentă

24.
lumină întreruptă de dinţi.


Claudiu Komartin

METEORITS

*
Com pots explicar què ocorre amb el foc:
es fa cendra o només puja al cel?

Així ha cremat el teu cos en una nit
i llavors has vist, una mica massa tard,

com la terra restà darrere
amb les traces amb dificultat impresses de meteorit...


Poema d'Andrei Langa traduït al català per Pere Bessó


*****

METEORIŢI

Cum poţi să explici ce se întâmplă cu focul:
se face cenuşă sau doar urcă spre cer?

Aşa a ars trupul tău într-o noapte
şi atunci ai văzut, un pic cam tardiv,

cum pământul rămâne în spate
cu urme dur imprimate, de meteorit...


Andrei Langa


*****

METEORITOS

Cómo puedes explicar qué pasa con el fuego:
¿se transforma en ceniza o sólo sube al cielo?

Así se ha quemado tu cuerpo en una noche
y entonces has visto, un poco tarde,

cómo la tierra se quedó atrás
con rastros imprimidos de meteoritos...


Traducido al castellano por el propio autor, Andrei Langa

FERIDA

*
L’esplendor no és per a mi ni la supèrbia
Ni el prodigi ni l’arma de l’eterna errada
Però la bellesa s’esdevé una ferida oberta
Ni l’aurora d’aquesta fontana remorosa
Ni l’àlber ni l’avenc que he creuat
Albirant de la teua ombra el seu peu lluminós
Però la bellesa s’esdevé una ferida oberta
Llavors em tornaria per a posar-hi la meua boca
Llavors sentiria que així s’estremeix el dolor
Peònies enceses del gerro deixant caure
El cos de pètals de călor i por
En la nit del pecat en l’eterna fontana
Ni el record ni la glòria no resten
Els llavis freds encara busquen llavis febrosos
Però la bellesa s’esdevé una ferida oberta
Un espai obert a l’imaginari
L’esplendor la seua glòria meravella i por
Temps sense temps eco sense passos passos sense drecera.


Poema d'Ion Murgeaun traduït al català per Pere Bessó


*****

RANA

Nici strălucirea nu este de mine nici fala
Nici mirarea nici flinta de l’eternei erori
Dar frumuseţea rămâne o rană deschisă
Nici dimineaţa acestei fântâni murmurate
Nici plopul nici râpa ce am trecut-o
Zărind umbrei tale piciorul ei luminos
Dar frumuseţea rămâne o rana deschisă
Atunci m-aş întoarce să-mi pun gura pe ea
Atunci aş simţi ce fel se-nfioară durerea
Bujorii aprinşi din cană lăsând să cadă
Trupul petalelor de căldură şi teamă
În noaptea păcatului în eterna fântână
Nici amintirea nici gloria nu rămân
Buzele reci caută încă buze fierbinţi
Dar frumuseţea rămâne o rană deschisă
Un spaţiu deschis al imaginarului
Strălucirea gloria ei mirarea şi spaima
Timp fără timp ecou fără paşi paşi fără drum.


Ion Murgeanu

TARDOR ENFRONT DE LA PLUJA

*
Cada tardor s’enfronta a la pluja
Com pot, sense paraigües; humit o humidit,
Un gos per l’aslfat despert per la tempesta
Gitant-se en les fulles; un gat
Afora en la pluja davall de la porta ha miolat;

O la noia que passa precipitadament per la pluja
Amb el pensament de l’hora que s’ha allunyat
Del seu somni amb els genolls estretits de la cambra
Amb el pensament del dolç somni foll que ha somiat
Gotejant ara amb el lament afora en la pluja;

I jo que a pesar del regateig amb el temps
Amb el seu moment d’afora –inflexible,
Somie el telefon tan esperat-
Tardor –com en el temps de pluja...
Quan ha sonat i he respost „ocupat”!
Qui a qui de les fulles despullades?
Tardor o el temps o el seu moment
aleshores; la darrera pluja que s’hi ha donat;
El telèfon molt esperat anell de pluja
Quan ha sonat he respost „ocupat”...


Poema d'Ion Murgeaun traduït al català per Pere Bessó


*****

Toamna înfruntă ploaia

Fiecare toamnă înfruntă ploaia
Cum poate fără umbrelă; ud sau udat,
Un câine pe-asfalt trezit de furtună
Culcuşindu-se-n frunze; o mâţă
Afară-n ploaie subt uşă a scheunat;

Sau fata ce trece grăbită prin ploaie
Cu gândul la ora ce s-a îndepărtat
De visul ei cu genunchii strânşi din odaie
Cu gândul la dulcele vis nebunesc ce-a visat
Şiroind acum cu regretul afară în ploaie;

Şi eu care în ciuda tocmelii cu timpul
Cu vremea lui de afară – neînduplecat,
Visez telefonul atât de mult aşteptat -
Toamna - la fel pe o vreme de ploaie...
Când a sunat i-am răspuns „ocupat”!
Cine pe cine de frunze despoaie?
Toamna sau timpul sau vremea lui
De pe urmă; ultima ploaie ce i s-a dat;
Telefonul mult aşteptat soneria de ploaie
Când a sunat i-am răspuns „ocupat”...


Ion Murgeanu

ALS VOSTRES OSSOS

*
Vaig a evitar la terra recentment cavada,
per no endinsar-me en les seues profunditats i tocar
els munts d’ossos que no són vostres.

Vaig a evitar la terra humida, així com si fos a l’abric
de les pastures peixides de les tenebres.

Acostar-me a les vores de les aigües
i ser a la porta amagada al capvespre,
lluny dels camins que duen a totes parts.

Que demà, però, he de partir
i de bell nou vaig a posar-me l’escut aixafat.

Per ací han fet marxa els caragols amb pas d’argent,
per allí han passat els germans-crancs
arrossegant els seus cossos truncats.

Per on tirar jo ara,
per a poder retornar als vostres ossos?


Poema d'Andrei Langa traduït al català per Pere Bessó


*****

OASELOR VOASTRE

Voi evita pământul proaspăt săpat,
pentru ca să nu-i pătrund adâncurile şi să ating
pâlcurile de oase care nu sunt ale voastre.

Voi evita pământul umed, aşa cum m-aş fi ferit
de păşunile păscute de întuneric.

O să mă apropii de marginea apelor
şi o să stau la uşa ascunsă a înserării,
departe de drumurile ce duc în toate părţile.

Ca mâine, însă, trebuie să plec
şi din nou îmi voi pune scutul turtit.

Pe aici au mers melcii cu pas argintiu,
pe acolo au trecut fraţii-raci
târându-şi trupurile trunchiate.

Eu pe unde să o apuc acum,
ca să pot reveni la oasele voastre?


Andrei Langa


*****

A VUESTROS HUESOS

Voy a evitar la tierra recientemente cavada,
para no entrar en sus vientres y tocar
las bandadas de huesos que no son vuestras.

Voy a evitar la tierra húmeda, como si evitase
los pastos llenos de tinieblas.

Voy a acercarme a orillas de las aguas
y sentarme a la puerta oculta del crepúsculo,
lejos de los caminos que van a todas partes.

Pero ya tengo que ir otra vez
y voy a ponerme de nuevo el escudo aplanado.

Por aquí han pasado los caracoles,
por allá los hermanos-cangrejos
han tirado de sus cuerpos truncados.

¿Por dónde tengo que ir
para poder volver a vuestros huesos?


Traducido al castellano por el propio autor, Andrei Langa

DRAMA

*
Enganya’t, Iona,
el teu cos és ànima, i al revés,
tin els núvols de les regnes,
implora als cavalls que ploguen,
quan dormiràs, creu que és el dia,
quan correràs, dis-te que és la nit,

no la pedra modelada sota el teu cisell,
sinó la dona, no l’adulament de l’estimada,
sinó les pedres a les que ofrenes els poemes,
fins que un bon dia, quan,
en arribar a la costa per on
les aigües negres corren, et desbarataràs
i la lliscada de l’ésser cap avall
amb la coloma confondràs volant a dalt...
i felicitat es dirà tot això,
creient heus ací que el món pot ser darrere dels teus desigs,
el pecat mortal que no pot perdonar-se
sinó en paraules..


Poema d'Ion Gheorge Pricop traduït al català per Pere Bessó


*****

DRAMĂ

Amăgeşte-te, Iona,
trupul tău e suflet, şi invers,
ţine norii de dârlogi,
imploră caii să plouă,
când adormi, crede că-i zi,
când alergi, spune-ţi că-i noapte,
nu piatra o modelezi sub dalta ta,
ci femeia, nu pe iubită o adulezi,
ci pietrei închini tu poeme,
până într-o bună zi, când,
ajungând la malul după care
apele negre curg, te vei rostogoli
şi lunecarea fiinţei în jos
cu porumbelul vei confunda, zburând în sus...
Şi fericire se vor chema toate acestea,
credinţa că iată, lumea poate fi după dorinţele tale,
păcat capital ce nu poate fi iertat
decât în cuvinte...


Ion Gheorge Pricop

VINYES CREMADES

*
Al país de les vinyes cremades,
tots caminen amb les boques
negres de raïm.
Al país amb les llengües arrencades,
tots caminen
amb la cançó a la gola,
canten les fulles verdes,
al país
sense cap bosc.
La gent bat
les palmes dures.
El cel no diu res,
la neu tampoc.


Poema d'Elisabeta Isanos traduït al català per Pere Bessó


*****

VIILE ARSE

În ţara cu viile arse,
toţi umblă cu gurile
negre de struguri.
În ţara cu limbile smulse,
toţi umblă
cu cântec în gât,
cântă de frunzele verzi,
în ţara
fără nici o pădure.
Publicul bate
din palmele dure.
Cerul nu spune nimic,
ninge şi-atât.


Elisabeta Isanos

PARAULES

* Dic estiu, i és tardor, dic cald, i és fred,
nomene el trenc d’alba, i és la posta.
Dic dia, i és nit, dic ple, i no hi ha res,
cendra és en l’instant que dic flama.

Dic rosada, i la cremor em cau al dit,
dic pau, i el món es deslliura de les regnes...
Més val que em poses un segell en la boca,
quan la sequera ix del nom del mal.

Quan la nit s’ompli d’estels,
les llums no mai se’n van darrere d’elles,
només tu amb la remor de la boca romasa...

I tanmateix hi ha en aquesta guanys:
el desgel arriba quan les remors només són de febres,
dius “„.heus ací la fi...” i és el primer dia.


Poema d'Elisabeta Isanos traduït al català per Pere Bessó


*****

CUVINTE

Spun vară, şi-i toamnă, spun frige, şi-i frig,
numesc răsărituri, şi ele apun.
Spun zi, şi e noapte, spun plin, şi-i nimic,
cenuşă-i în clipa când flacără spun.

Spun rouă, şi-mi cade pe deget arsură,
spun pace, şi lumea-i scăpată din frâu...
Mai bine mi-aş pune pecete pe gură,
când secetă iese din nume de râu.

Când noaptea se umple de nume de stele,
luminile nu mai sosesc după ele,
tu numai cu murmurul gurii rămâi...

Şi totuăi există şi-n asta câştiguri:
soseşte dezgheţul când murmuri doar friguri,
spui „iată sfârşitul...” şi-i ziua dintâi.


Elisabeta Isanos

CAIGUDA

*
El meu alé ha rodolat fins als peus
de les tres Gràcies
Agafeu-lo, lligueu-lo

El meu món roda damunt de mi
el que guardem anys i anys de les abelles

el meu cor és un pomer caigut al Jardí
qui té la culpa, qui te la culpa

el meu cos és un pinyol més gran que el seu fruit,
que el meu cor
menjat des de dintre


Poema d'Ion Stratan traduït al català per Pere Bessó


*****

Cădere

Sufletul meu s-a rostogolit la picioarele
celor trei Graţii
luaţi-l, legaţi-l

lumea mea se rostogoleşte peste mine
cel ce-o păzeam de ani, de albine

inima mea e un măr căzut în Grădină
cine-i de vină, cine-i de vină

trupul meu e un sâmbure mai mare decât fructul,
decât inima mea
mâncat dinlăuntru


Ion Stratan

PAÏSOS INTERIORS

*
encara flotes amb els ulls tancats
per països interiors

percaces les flames fredes a l’espill
i calles. Una roba del silenci
majestuosa i llarga
et manté calent tot el dia

viatges als països interiors
en un temps sempre invertit

les llums s’extingeixen una darrere de l’altra

i mai arribes a veure com la darrera
que es desprén del cel

és la lluna…


Poema d'Ioana Trica traduït al català per Pere Bessó


*****

Ţările interioare

încă mai pluteşti cu ochii închişi
prin ţările interioare

urmăreşti flăcările reci ale oglinzii
şi taci. o haină de tăcere
maiestuoasă şi lungă
îţi ţine de cald toată ziua

călătoreşti prin ţările interioare
într-un timp mereu inversat

luminile se sting una câte una

şi mai apuci să vezi că ultima
care se desprinde din cer

este luna…


Ioana Trica

.

Zdzislaw Beksinski y sus pinturas del apocalipsis

APOCALIPSI TERRESTRE

* Dorms a la vora d’una bola de foc i cremor,
al voltant d’animals moribunds, amb les vísceres eixides.

Muntanyes armades fins als seus cimals apareixen des del mar a milers,
metrallant des de les altures els boscos i les planures.

Els dinosaures udolen com dimonis al lluny, els terratrèmols trunquen
qualsevol esperança de vida, tot occint el ramat.

Núvols de cendra cernuda per les dents es mouen cap al sol:
quelcom espavila ací i quelcom mor...


Poema d'Andrei Langa traduït al català per Pere Bessó


*****

Apocalipsă terestră
Dormitez la marginea unei mingi de foc şi pară,
în jur jivine muribunde, cu viscerele ieşite afară.

Munţi înarmaţi până în piscuri apar din mare cu miile,
mitraliind din înalturi pădurile şi câmpiile.

Dinozaurii urlă demonic în depărtare, cutremurile curmă
orice speranţă la viaţă, ucigându-le turma.

Nori de cenuşă cernută printre dinţi se mişcă spre soare:
ceva se trezeşte aici iar altceva moare...


Andrei Langa


*****

Apocalipsis terrestre
Te duermes a la orilla de una bola de fuego y llamas,
fieras con los intestinos fuera del cuerpo es el panorama.

Montañas armadas hasta sus picos han salido desde los mares,
tiroteando desde el cielo los bosques y los valles.

Aullidos de dinosaurios se escuchan de lejos, los terremotos
terminan con la esperanza de salvarse, matando a todos.

Ceniza ardiente pasada por los dientes no acaba de moverse:
algo despierta aquí y algo desaparece...


Traducido al castellano por el propio autor, Andrei Langa

LA DESAPARICIÓ

*
Ens extraviem al bell mig dels còps, on dorm l’abís,
on els llavis de la mar besen el somni.

Baixem o pugem l’escala sense escalons
en doble direcció de la línia recta.

Recolzem la vista muda en un punt reflector,
respirant rarament en el cel amb ocells en vol.

Ens colpeja la bola (és un joc de bitlles...)
i caiem com si ningú no haguérem estat per ací.


Poema d'Andrei Langa traduït al català per Pere Bessó


*****

DISPARIŢIA

Rătăcim printre fulgi, unde doarme abisul,
unde buzele mării se sărută cu visul.

Coborâm sau urcăm scara fără de trepte
pe direcţia dublă a liniei drepte.

Sprijinim văzul mut într-un punct reflector,
respirând rar văzduhul cu păsări în zbor.

Ne loveşte o bilă (e un joc de popice...)
şi cădem ca şi când nici n-am fost pe aice.


Andrei Langa


*****

LA DESAPARICIÓN

Nos perdimos allá donde duerme el infierno,
donde el mar con sus olas besa el sueño.

Nos bajamos, subimos sin meta alguna,
doble dirección de la línea recta.

Apoyamos la vista en un eón reflectante,
respirando un aire con aves errantes.

Al final nos impacta (es un juego de bolas...)
algo hiperbólico y ya no estamos.


Traducido al castellano por el propio autor, Andrei Langa

JOGUET

* quan era més xicotet d’allò que pretenia
no tenia grans somnis
els teus ulls verds es comparen amb l’arena
i les seues propietats
l’arena s’allarga
com un caramel en la cavitat del tast
i ni un fil no dubta
dels dits desert
es veu, es veu
ulls verds, alesiats
i d’arena
m'agafà el pare fent trampes
amb el seu pare mai no l'enfrontí
li desitgí el mal
fins i tot en els somnis
la realitat ara
és l’última cosa atesa
embolicat en paper d’estany
he esperat


Poema de Florin Partene traduït al català per Pere Bessó


*****

Jucăria

când eram mai mic decât pretindeai
nu visam marea
ochii tăi verzi se comparau cu nisipul
şi proprietăţile lui
nisipul se alungeşte
ca o bomboană în cavitatea gustului
nici un fir nu ezită
de la degete deşert
se vede, se vede
ochi verzi, schilozi
şi de nisip
m-a prins tata trişând
pe tatăl ei nu l-am mai înfruntat
am imaginat până şi-n somn
greşit
realitatea acum
e ultimul lucru atins
învelit în staniol
am sperat


Florin Partene

POEMA D'OBLIDAR

* Hi ha poques coses que recorde i en què confie.
La meua memòria és la meua vida,
però la memòria meua està falsificada. De massa por,
de massa poca confiança.

Jo sóc l’un dels homes que no ha viscut al teu costat,
no ha conegut ni ha pretés les mateixes coses,
sóc l’un d’entre els homes que no ha conegut cap altra cosa d’allò que ha viscut,
ha conegut, ha estimat, ha viscut només allò que ha imaginat.

I allò que m’he imaginat, de fet, és vida de veres.

Jo escric tot allò que recorde, amb precisió.
Amb la precisió d’un metrònom.
Només que la meua memòria, com estava dient,
no és la de més confiança.
Aleshores, jo escric tot allò que m’imagine
amb precisió d’un metrònom,
Només que res d’allò que imagine no és exacte.
Aleshores, jo escric, escric, escric fins a l’extenuació,
fins que res de mi no resta sense escriure,
fins que el meu cor de bou dèbil s’apropa a la mort.

I aleshores, de fet, la vida cobra sentit. Aleshores em calme, bec té, dorm normal.
Al meu llit dorm jo i la meua estimada,
al meu llit les fulles de sicomor s’inventen, com les tulipes,
el meu pit s’obri i es tanca després de la respiració de les fulles de sicomor.

Una volta, després d’anys, que el sicomor no existirà ja,
escriuré un poema com mai no s’ha esmentat.
Ni tan sols serà bonic, ni intel·ligent, ni inspirat,
serà un poema com no he pensat. No serà de mi,
ni de la meua vida, no serà de la vida,
ni de la mort,
un poema de tu,
però tampoc tu, amic meu, no estàs lluny de l’error.

I aleshores: al meu llit dorm jo cobert de fulles de sicomor,
el vent pererós m’olisqueja d’una banda
i jo, amb la palma de la mà amagada entre els genolls,
em gire de l’altra.


Poema de Cosmin Perta traduït al català per Pere Bessó


*****

POEM DE UITAT

Sunt puţine lucrurile pe care mi le amintesc şi în care mai am încredere.
Memoria mea este viaţa mea,
dar memoria mea este falsificată. De prea multă teamă,
de prea puţină încredere.

Eu sunt unul dintre oamenii care nu au trăit alături de voi,
nu sunt cunoscut şi nu au preţuit aceleaşi lucruri,
sunt unul dintre oamenii care nu au cunoscut nimic din ce au trăit,
au cunoscut, au iubit, au trăit doar ce şi-au imaginat.

Şi ce mi-am imaginat, de abia, e viaţă cu adevărat.

Eu scriu tot ce îmi amintesc, cu precizie.
Cu precizia unui metronom.
Numai că memoria mea, cum spuneam,
nu este cea mai de încredere.
Atunci, eu scriu tot ce îmi imaginez
cu precizia unui metronom,
numai că nimic din ce îmi imaginez nu este exact.
Atunci, eu scriu, scriu, scriu, până la epuizare,
până când nimic din mine nu rămîne nescris,
până când inima mea de taur debil se apropie de moarte.

Şi atunci, de abia, viaţa capătă sens. Atunci mă liniştesc, beau ceai, dorm normal.
În patul meu dorm eu şi dragostea mea,
în patul meu frunzele de sicomor sânt inventate, ca nişte lalele,
pieptul meu se deschide şi se închide după respiraţia frunzelor de sicomor.

Cândva, peste ani, când sicomorul nu va mai exista,
voi scrie un poem cum nu s-a mai pomenit.
Nu va fi nici frumos, nici inteligent, nici inspirat,
va fi un poem cum nu am crezut. Nu va fi despre mine,
nici despre viaţa mea, nu va fi despre viaţă,
nici despre moarte,
un poem despre tine,
dar chiar şi tu, prietenul meu, nu eşti ferit de greşeală.

Şi atunci: în patul meu dorm eu acoperit de frunze de sicomor,
vântul leneş mă adulmecă dintr-o parte
şi eu, cu o palmă ascunsă între genunchi,
mă întorc.


Cosmin Perta

LA MEUA VIDA I LA SENTINELLA D'ARGILA, CANÇÓ PER A LINALIN II

*
A la meua esquerra creixen cucs de seda, a la dreta el teu cabell avalotat.
En les meues palmes naix el regne de l’argila. És exacte i s’estén en les baralles del vent negre
i dels corbs d’antracita.
Al lluny, davall de les cúpules bufades per la pluja la sang exsangüe crema en les candeles.
Poregosa m’és la carn davant de la teua galta llagrimosa.
No t’amoïnes, Linalin, aquesta nit me’n torne amb el pit enverinat d’insomni i el braços carregats d’herbes seques.
El prat dens oculta bresques grans i sucoses. La llum bat la parpella pel-roja i el linx de pelfa s’amaga davall del cobertor ratat.
El regne perdurarà en pau i innocent follia.
Tot més a prop de l’hivern, de la fam, de la son...


Poema de Cosmin Perta traduït al català per Pere Bessó


*****

Viaţa mea si santinela de lut, cântec pentru linalin II

În stânga mea creşte viermele de mătase, în dreapta părul tău răsfirat.
Sub palmele mele se naşte regatul de lut. Este exact şi întins în bătaia vântului negru
şi-a ciorii de antracit.
Departe, sub cupole pufoase de ploaie sângele veşted arde-n candele.
Fricoasă mi-e carnea în faţa obrazului tău lăcrimat.
Nu te îngrijora, Linalin, în noaptea asta mă întorc cu pieptul otrăvit de nesomn şi braţele încărcate de ierburi uscate.
Pajiştea deasă ascunde fagurii graşi şi zemoşi. Lumina se bate de-o pleoapă roşcată şi linxul de pluş se ascunde sub plapuma roasă.
Regatul va dăinui în pace şi nebunie nevinovată.
Tot mai aproape de iarnă, de foame, de somn...


Cosmin Perta

SENTINELLA D'ARGILA

*
Amb les mans fredes imagina’t el sentinella d’argila.
Ell serà el començ i la resurrecció, el prat cruel i la sina dura.
Vagarejarem junts amb porcs i teixons. Ens amagarem en els forats de les femelles
i els coixinets grossos dels dits no els tallarem fins demà.
A la vora del teu llit moll i blanc per a sentir de nou com guarir-nos el cor amb
la cura del fem. Del gran abís d’aigües verdes ens omplirem els tinters
i tractarem els peus esquerdats i nus amb fulles de plàtan i marduix.

La tristesa s’abandona com una núvia als braços de la mort.

Negligents, a poc a poc, arribem a casa. Obrim la porta i la roba interior
comoditat i una palleta de pols.
A la cambra dels ossos pena un ull sec com urpa de lleó guaita resignat al cantó del sostre rugat.
S’ha despartit el meu poder de mi. Dòcils com un prat buit ens agrunsem.


Poema de Cosmin Perta traduït al català per Pere Bessó


*****

SANTINELA DE LUT

Cu mâinile reci închipui o santinelă de lut.
Ea va fi începutul şi învierea, pajiştea crudă şi sânul tare.
Vom mişuna împreună cu porcii şi viezurii. Ne vom ascunde în scorburi de nuci
şi buricele groase ale degetelor ni le vom reteza până mâine.
Lângă patul tău moale şi alb o să şedem pe rând curăţindu-ne inima cu
balegă de leac. Din marea învolburare a apelor verzi ne vom umple călimările
şi ne vom obloji picioarele crăpate şi goale cu frunze de măghiran şi pătlagină.

Tristeţea se lasă ca o mireasă în braţele morţii.

Lălâi şi încet ajungem acasă. Deschidem poarta şi hainele joase
mângâie iar fuioare de praf.
În camera oaselor tari un ochi uscat ca o gheară de leu priveşte resemnat în tavanul colţos şi zbârcit.
S-a-ndepărtat puterea mea de mine. Cuminţi ca o pajişte goală ne legănăm.


Cosmin Perta

SOMNI D'ESTIU

*
Pocs recorden els colors bigarrats del polp de ferro. Amb ell dorm la nit de la nit més recent. Pocs saben de debó com acaronar les formes plenes i transpirades de les meduses campana. Ací passegen els tigres i bestioles marines; el seu rastre és blanquinós com un fong sec de faig.

A la nit, amb els meus amics, atrapem papallones. Trenquem les seues ales i les somorgollem en formol. Només allí la vida pot començar. Pels ventres dels meus amics pul·lulen formigues roges de l’amazones i totes les nits pareixen sufocades per el seu moviment exacte. Pels seus turmells passa el canal sub-atlantic i ningú no sap com és en realitat l’olor sec de les ostres. A la nit rep un llençol blanc, una granera i una llàntia i comence a netejar discretament la pell dels meus amics al bell mig de les plàntules.


Poema de Cosmin Perta traduït al català per Pere Bessó


*****

Vis de vară

Puţini îşi amintesc culorile pestriţe ale caracatiţei de fier. Cu ea dorm noapte de noapte mai nou. Puţini ştiu cu adevărat să mângâie formele pline şi transpirate ale meduzelor-clopot. Pe aici umblă tigrii şi vietăţile marine; urma lor e albicioasă ca o ciupercă uscată de fag.

Noaptea, cu prietenii mei, prindem fluturi. Le rupem aripile şi le scufundăm în formol. Doar acolo viaţa mai poate începe. Prin vintrele prietenilor mei mişună furnicile roşii de amazon şi toate nopţile par sufocate de mişcarea lor exactă. Prin gleznele lor trece canalul sub-atlantic şi nimeni nu ştie cu adevărat mirosul uscat al stridiilor. Noaptea îmi iau un cearşaf alb, o mătură şi o lampă şi încep să curăţ discret pieile prietenilor mei dintre răsaduri.


Cosmin Perta