MORIM...POTSER DEMÀ

*
És així de trist pensar com un dia,
potser demà i tot, els arbres de l’arboreda
allà on els veus però els estels més
alegres, en el moment que anem a podrir-nos.

Tant sol, Dones, tant sol
serà al món després de nosaltres;
procesó d’estacions i de pluja,
amb ràfegues fredes...

I l’herba aquesta més brillarà,
i la lluna tot així sen’anirà,
sorpresa, per l’aigua que raja-
per a nosaltres a soles

no hi haurà una segonda ocasió.

I em sembla així d’estrany com mai es pot
trobar tant de temps per a l’odi,
quan la vida és només una gota
entre minuts, aquesta que batega

i l’altra –i em sembla desencertat
i trist com no veiem el cel més sovint,
com no collim flors ni somriem,
nosaltres, que així de ràpids morim.


Poema de Magda Isanos traduït al català per Pere Bessó


*****

Murim... ca mâine

E-aşa de trist să cugeţi că-ntr-o zi,
poate chiar mâine, pomii de pe-alee
acolo unde-i vezi or să mai stee
voiosi, în vreme ce vom putrezi.

Atâta soare, Doamne,-atâta soare
o să mai fie-n lume dupa noi;
cortegii de-anotimpuri şi de ploi,
cu păr din care siruie răcoare...

Şi iarba asta o să mai răsară,
iar luna tot aşa o să se plece,
mirată, peste apa care trece-
noi singuri n-o să fim a doua oară.

Şi-mi pare-aşa ciudat că se mai poate
găsi atâta vreme pentru ură,
când viaţa e de-abia o picătură
între minutu-acesta care bate

şi celălalt - şi-mi pare nenţeles
şi trist că nu privim la cer mai des,
că nu culegem flori şi nu zâmbim,
noi, care-aşa de repede murim.


Magda Isanos