EVA

*
Quan la serp lliurà a Eva la poma, li parlà
amb una veu que ressonava
al bell mig de les fulles com una campana de plata.
Però s’esdevingué que en acabant li xiuxiuejà
quelcom a l’oïda
a espai, indiciblement a espai,
allò que no es diu en les escritures.

Ni tans sols Déu no sentí què li mormolava.

Vull dir, amb tot allò que ell escolta.
I Eva no volgué dir-li-ho a Adam.
Des de llavors la dóna amaga el secret

Davall de la palpebra

i no mou ni una pestanya com per a dir
que ella sap alguna cosa
que nosaltres no sabem,
que ningú no sap,
ni tampoc Déu.


Poema de Lucian Blaga traduït al català per Pere Bessó


*****

EVA

Când şarpele intinse Evei mărul, îi vorbi
c-un glas ce răsună
de printre frunze ca un clopot de argint.
Dar s-a întâmplat că-i mai şopti apoi
şi ceva la ureche
încet, nespus de încet,
ceva ce nu se spune în scripturi.

Nici Dumnezeu n-a auzit ce i-a şoptit anume
cu toate că asculta şi el.
Şi Eva n-a voit să-i spuna nici lui Adam.
De-atunci femeia ascunde sub pleoape o taină
şi-şi miscă geana parca-ar zice
că ea ştie ceva,
ce noi nu ştim,
ce nimenea nu ştie,
nici Dumnezeu chiar.


Lucian Blaga