PARAULES

* Dic estiu, i és tardor, dic cald, i és fred,
nomene el trenc d’alba, i és la posta.
Dic dia, i és nit, dic ple, i no hi ha res,
cendra és en l’instant que dic flama.

Dic rosada, i la cremor em cau al dit,
dic pau, i el món es deslliura de les regnes...
Més val que em poses un segell en la boca,
quan la sequera ix del nom del mal.

Quan la nit s’ompli d’estels,
les llums no mai se’n van darrere d’elles,
només tu amb la remor de la boca romasa...

I tanmateix hi ha en aquesta guanys:
el desgel arriba quan les remors només són de febres,
dius “„.heus ací la fi...” i és el primer dia.


Poema d'Elisabeta Isanos traduït al català per Pere Bessó


*****

CUVINTE

Spun vară, şi-i toamnă, spun frige, şi-i frig,
numesc răsărituri, şi ele apun.
Spun zi, şi e noapte, spun plin, şi-i nimic,
cenuşă-i în clipa când flacără spun.

Spun rouă, şi-mi cade pe deget arsură,
spun pace, şi lumea-i scăpată din frâu...
Mai bine mi-aş pune pecete pe gură,
când secetă iese din nume de râu.

Când noaptea se umple de nume de stele,
luminile nu mai sosesc după ele,
tu numai cu murmurul gurii rămâi...

Şi totuăi există şi-n asta câştiguri:
soseşte dezgheţul când murmuri doar friguri,
spui „iată sfârşitul...” şi-i ziua dintâi.


Elisabeta Isanos