PER APRENDRE

*
T’he deixat viatjar,
conéixer la realitat reflectida
als colors més insospitats,
aromes o aspectes de la vida,
t’he encaminat els passos incerts
per a albirar als espills
en què recolzes la mirada,
encara que siga per un moment,
el teu rostre desconegut.

T’he vetlat quan volaves
d’un continent a un altre,
d’un temps a un altre,
per a aprendre encara més,
molt més sobre la cara oculta
del miracle dels grata-cels,
dels temples oblidats en la soledat,
dels cimals inassolibles de les muntanyes
o en els feréstecs gemecs de les coves

T’he inspirat quan has triat la costa
sortosa –ja t’ho he dit- de la península
per a preuar molt més la vida i veure
més enllà dels de milers i milers de braços
de la que s’endugué amb ella un mar de cossos
mancats de vida que han continuat vivint
en les ànimes cridades de sobte a la partença
i al cor dels romasos només amb els records vius,
les llàgrimes i el desafiu d’entendre…


Poema d'Elena Liliana Popescu traduït al català per Pere Bessó


*****

PENTRU A AFLA

Te-am lăsat să călătoreşti,
să cunoşti diversitatea reflectată
în cele mai nebănuite culori,
arome, sau înfăţişări ale vieţii,
ţi-am îndrumat paşii nesiguri
pentru a întrezări în oglinzile
în care îţi odihneşti privirea,
chiar şi pentru o clipă,
chipul tău necunoscut.

Te-am vegheat, pe când zburai,
dintr-un continent în altul,
dintr-un timp în altul,
pentru a afla mai multe
şi mai mult, despre faţa nevăzută
a miracolului zgârie-norilor,
al templelor uitate în singurătatea
culmilor de neatins ale munţilor,
sau în adâncul înfiorat al peşterilor.

Te-am inspirat când ai ales coasta
norocoasă – ţi-ai spus – a peninsulei,
pentru a preţui mai mult viaţa şi a vedea
dincolo de sutele de mii de braţe
ale celei care a luat cu sine marea de trupuri
lipsite de viaţa ce-a continuat să trăiască
în sufletele chemate deodată să plece,
şi în inima celor rămaşi doar cu amintirile vii,
cu lacrimile, şi cu provocarea de a înţelege...


Elena Liliana Popescu