diumenge, 14 d’agost de 2011

POEMA D'OBLIDAR

* Hi ha poques coses que recorde i en què confie.
La meua memòria és la meua vida,
però la memòria meua està falsificada. De massa por,
de massa poca confiança.

Jo sóc l’un dels homes que no ha viscut al teu costat,
no ha conegut ni ha pretés les mateixes coses,
sóc l’un d’entre els homes que no ha conegut cap altra cosa d’allò que ha viscut,
ha conegut, ha estimat, ha viscut només allò que ha imaginat.

I allò que m’he imaginat, de fet, és vida de veres.

Jo escric tot allò que recorde, amb precisió.
Amb la precisió d’un metrònom.
Només que la meua memòria, com estava dient,
no és la de més confiança.
Aleshores, jo escric tot allò que m’imagine
amb precisió d’un metrònom,
Només que res d’allò que imagine no és exacte.
Aleshores, jo escric, escric, escric fins a l’extenuació,
fins que res de mi no resta sense escriure,
fins que el meu cor de bou dèbil s’apropa a la mort.

I aleshores, de fet, la vida cobra sentit. Aleshores em calme, bec té, dorm normal.
Al meu llit dorm jo i la meua estimada,
al meu llit les fulles de sicomor s’inventen, com les tulipes,
el meu pit s’obri i es tanca després de la respiració de les fulles de sicomor.

Una volta, després d’anys, que el sicomor no existirà ja,
escriuré un poema com mai no s’ha esmentat.
Ni tan sols serà bonic, ni intel·ligent, ni inspirat,
serà un poema com no he pensat. No serà de mi,
ni de la meua vida, no serà de la vida,
ni de la mort,
un poema de tu,
però tampoc tu, amic meu, no estàs lluny de l’error.

I aleshores: al meu llit dorm jo cobert de fulles de sicomor,
el vent pererós m’olisqueja d’una banda
i jo, amb la palma de la mà amagada entre els genolls,
em gire de l’altra.


Poema de Cosmin Perta traduït al català per Pere Bessó


*****

POEM DE UITAT

Sunt puţine lucrurile pe care mi le amintesc şi în care mai am încredere.
Memoria mea este viaţa mea,
dar memoria mea este falsificată. De prea multă teamă,
de prea puţină încredere.

Eu sunt unul dintre oamenii care nu au trăit alături de voi,
nu sunt cunoscut şi nu au preţuit aceleaşi lucruri,
sunt unul dintre oamenii care nu au cunoscut nimic din ce au trăit,
au cunoscut, au iubit, au trăit doar ce şi-au imaginat.

Şi ce mi-am imaginat, de abia, e viaţă cu adevărat.

Eu scriu tot ce îmi amintesc, cu precizie.
Cu precizia unui metronom.
Numai că memoria mea, cum spuneam,
nu este cea mai de încredere.
Atunci, eu scriu tot ce îmi imaginez
cu precizia unui metronom,
numai că nimic din ce îmi imaginez nu este exact.
Atunci, eu scriu, scriu, scriu, până la epuizare,
până când nimic din mine nu rămîne nescris,
până când inima mea de taur debil se apropie de moarte.

Şi atunci, de abia, viaţa capătă sens. Atunci mă liniştesc, beau ceai, dorm normal.
În patul meu dorm eu şi dragostea mea,
în patul meu frunzele de sicomor sânt inventate, ca nişte lalele,
pieptul meu se deschide şi se închide după respiraţia frunzelor de sicomor.

Cândva, peste ani, când sicomorul nu va mai exista,
voi scrie un poem cum nu s-a mai pomenit.
Nu va fi nici frumos, nici inteligent, nici inspirat,
va fi un poem cum nu am crezut. Nu va fi despre mine,
nici despre viaţa mea, nu va fi despre viaţă,
nici despre moarte,
un poem despre tine,
dar chiar şi tu, prietenul meu, nu eşti ferit de greşeală.

Şi atunci: în patul meu dorm eu acoperit de frunze de sicomor,
vântul leneş mă adulmecă dintr-o parte
şi eu, cu o palmă ascunsă între genunchi,
mă întorc.


Cosmin Perta

Cap comentari: