diumenge, 14 d’agost de 2011

SENTINELLA D'ARGILA

*
Amb les mans fredes imagina’t el sentinella d’argila.
Ell serà el començ i la resurrecció, el prat cruel i la sina dura.
Vagarejarem junts amb porcs i teixons. Ens amagarem en els forats de les femelles
i els coixinets grossos dels dits no els tallarem fins demà.
A la vora del teu llit moll i blanc per a sentir de nou com guarir-nos el cor amb
la cura del fem. Del gran abís d’aigües verdes ens omplirem els tinters
i tractarem els peus esquerdats i nus amb fulles de plàtan i marduix.

La tristesa s’abandona com una núvia als braços de la mort.

Negligents, a poc a poc, arribem a casa. Obrim la porta i la roba interior
comoditat i una palleta de pols.
A la cambra dels ossos pena un ull sec com urpa de lleó guaita resignat al cantó del sostre rugat.
S’ha despartit el meu poder de mi. Dòcils com un prat buit ens agrunsem.


Poema de Cosmin Perta traduït al català per Pere Bessó


*****

SANTINELA DE LUT

Cu mâinile reci închipui o santinelă de lut.
Ea va fi începutul şi învierea, pajiştea crudă şi sânul tare.
Vom mişuna împreună cu porcii şi viezurii. Ne vom ascunde în scorburi de nuci
şi buricele groase ale degetelor ni le vom reteza până mâine.
Lângă patul tău moale şi alb o să şedem pe rând curăţindu-ne inima cu
balegă de leac. Din marea învolburare a apelor verzi ne vom umple călimările
şi ne vom obloji picioarele crăpate şi goale cu frunze de măghiran şi pătlagină.

Tristeţea se lasă ca o mireasă în braţele morţii.

Lălâi şi încet ajungem acasă. Deschidem poarta şi hainele joase
mângâie iar fuioare de praf.
În camera oaselor tari un ochi uscat ca o gheară de leu priveşte resemnat în tavanul colţos şi zbârcit.
S-a-ndepărtat puterea mea de mine. Cuminţi ca o pajişte goală ne legănăm.


Cosmin Perta

Cap comentari: