SELENE

*
La lluna minva i se’t penja del coll,
apegada al pit amb l’altra cara, l’oculta.

Recorres de costum a un flux de llum-
un gest genuí, exclusivament apriorístic.

La cara infeliç de la lluna enganxada a tu,
aquella que s’endinsà al con anèmic de l’ombra.


Poema d'Andrei Langa traduït al català per Pere Bessó


*****

SELENA

Luna descrește și îți stă agățată de gât,
lipită de piept cu cealaltă față, întunecată.

Apelezi periodic la un flux de lumină -
un gest genuin, exclusiv aprioric.

Față nefericită a lunii lipită de tine,
intrată în conul anemic al umbrei.


Andrei Langa


*****

SELENE

La luna disminuye y está colgada a tu cuello,
pegada al pecho con la otra cara, oscura.

Usas periódicamente un flujo de luz –
un gesto genuino, exclusivamente apriorístico.

La cara infeliz de la luna pegada a tí,
la que entró en el cono anémico de la sombra.


Traducción al castellano realizada por el propio autor, Andrei Langa